Februarie 2008

Călin Morar-Vulcu, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în discursul oficial în România, 1948-1965,

Cluj-Napoca, Eikon, 2007.

Cartea are ca subiect descrierea identităţilor politice din perspectiva oficială, în primii 20 de ani ai regimului comunist. Aceste identităţi politice sunt definite prin modul de numire a indivizilor şi a grupurilor pentru a fi folosiţi în discursul politic. Exemple de identităţi sunt muncitorii, reacţiunea,ţăranii muncitori, tineretul. Construirea acestor identităţi politice presupune, pe lângă numirea lor, şi definirea modalităţilor de încadrare a acestor noţiuni, graniţele termenilor, ierarhizarea şi raporturile actorilor între ei, dar şi faţă de centrul care îi denumeşte.

Lucrarea este structurată în trei părţi. În Partea întâi – „Teorie şi metodă” – autorul descrie mijloacele folosite în abordarea subiectului cercetat. Deşi la nivel teoretic identităţile sunt descrise ca fiind neutre şi naturale, în realitate sunt orientate retoric, urmărindu-se utilizarea lor în scopuri propagandistice. Studiul urmăreşte modul de construire al identităţilor, ce efect au anumite reprezentări, cum este construită tranzitivitatea, în ce procese sunt implicaţi actorii respectivi. Studiul în sine nu îşi propune să explice caracteristicile individui purtător al unei anumite identităţi, ci modul în care i se conferă acea identitate. Următorul pas este cercetarea modalităţilor de constituire a ierarhizării, şi modalităţile prin care aceastea sunt integrate în noţiuni precum „naţiune” sau „popor”.

Partea a doua a lucrării, „Actori şi acţiuni”, cuprinde două capitole ce tratează persoanele despre care se face referire directă, precum şi acţiunile acestora. Deşi nu există o separare radicală între „noi şi ei”, precum în teoriile clasice ale totalitarismului, există o distribuţie de putere între actori puternici şi actori slabi.

În partea a treia a lucrării sunt tratate următoarele categorii sociale: clasa muncitoare, intelectualitatea, ţărănimea, femeile dar şi noţiunile de popor, minorităţi sau naţiune. În ultima partea este abordată şi relaţia dintre partid şi duşmanii partidului, în formula dihotomică „Noi şi Ei”. Între clase există un set de relaţii bine definite, fiecare clasă având un loc şi un grad de legitimitate bine determinat. În urmă acestui tip de definiri şi ierarhizari, fiecare clasă îşi are zona ei de competenţă şi anumite îndatoriri.

Ultima parte a lucrării este dedicată concluziilor, abordând temele: identităţi, comunitate politică şi practica discursivă.

Andrei Lascu
Expert Serviciul muzee-memorie