Eric Voegelin, Religiile politice

de Vladimir Tismaneanu

A sosit din plin momentul ca discutiile in jurul dictaturilor totalitare ale veacului al XX-lea sa iasa din amatorism, sa intre cu adevarat in zona expertizei.  Este nevoie de racordarea faptelor (pe care, fireste, trebuie sa le cunoastem, sa le examinam, sa le explicam, in primul rand prin accesul neingradit la arhive, deci nu pe baza unui impresionism steril) la lumea ideilor din care s-au inspirat militantii noilor credinte. Mai mult, este nevoie de o deconstructie a substratului doctrinar si emotional, a matricii paleo-simbolice (termenul a fost propus de Alvin W. Gouldner) a ideologiilor radicalismului universalist ori particularist.  Aceste tiranii ale certitudinii, cum le-a numit sociologul Daniel Chirot, au marcat schimbari esentiale in regimul subiectivitatii, au tradus institutional si in planul actiunii colective tentativa de a substitui sistemele axiologice traditionale prin noi doctrine menite sa inflameze, sa galvanizeze, sa genereze adeziuni fanatice, idolatrii seculare in numele carora milioane de oameni au fost prigoniti, deportati, inchisi, asasinati.

Totalitarismul nu poate fi inteles fara explorarea religiilor politice pe care s-a intemeiat (a se vedea in acest sens excelenta carte despre poezia unei religii politice datorata profesorului Eugen Negrici, un efort de a demonstra natura eclesiologica si soteriologica a ideologiei comuniste in versiunea sa romaneasca).  Atunci cand unii il numesc pe Adrian Paunescu un simplu ”mascarici de curte”, mi-e teama ca se subestimeaza rolul ritualic al spectacolului totalitar, faptul ca sistemul nu putea functiona in absenta acestor procesiuni cultice care combinau misticismul institutionalizat cu fanatismul si cu partolatria exclusivista.

Colectia “Zeitgeist” pe care o coordonez la Editura Humanitas are tocmai acest scop, de a oferi perspective istorice, analitice si hermeneutice deopotriva asupra conceptelor moderne privind libertatea cat si privitoare la asaltul impotriva spiritului autonom, la variile ipostaze ale anti-liberalismului. Ma bucur sa pot anunta aparitia, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, a uneia dintre cartile mari ale secolului trecut, Religii Politice de Eric Voegelin (1901-1985). Este, daca nu ma insel, prima lucrare a acestui autor fundamental care apare in traducere romaneasca. Salut aici efortul exceptional al istoricului Bogdan Ivascu, autorul traducerii si al studiului introductiv.

Originală, profundă, menită să dăinuie, opera lui Eric Voegelin stă mărturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor forme de misticism politic. Alătude mistificat religiile politice moderne, calificându-le drept încercări de a imanentiza eshatonul, deci de a şterge distincţia dintre ceea ce ţine de regatul imanent şi ceea ce defineşte imperiul transcendent. Oricine vrea să înţeleagă gramatica ezoterică a comunismului şi pe cea a fascismului şi substratul lor gnostic trebuie să citească lucrările lui Voegelin.

Am inceput sa-l citesc pe Voegelin in anii 80, la indemnul profesorului Virgil Nemoianu (care il considera drept unul dintre marii ganditori politici ai modernitatii). In 2009 am participat la un seminar pe tema religiilor politice organizat la Atlanta de filosofii politici Aurelian Craiutu si Daniel Mahoney. Cartea lui Voegelin a fost discutata in adancime, alaturi de contributiile unor Raymond Aron si, mai recent, ale lui Emilio Gentile.

Am citit in acesti ani corespondenta dintre Voegelin si Leo Strauss. Sunt convins ca, alaturi de lucrarile unor Raymond Aron, Elie Halevy, François Furet, Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Isaiah Berlin, Franz Borkenau, Leszek Kolakowski, Karl Popper, Karl Mannheim, Hannah Arendt, Karl Jaspers, Jacob L. Talmon, Karl Dietrich Bracher, Norman Cohn, Jeanne Hersch, Ernest Gellner, Pierre Manent, Paul Hollander, Jean-François Revel, Ghita Ionescu, Luciano Pellicani, Alain Besançon, spre a ma limita doar la aceste nume, contributiile lui Voegelin traseaza liniile de forta ale rezistentei in raport cu profetismul revolutionar comunist si fascist, cu orice forma de colectivism utopic, de inginerie sociala cu pretentii universal-transformatoare.