Anatomia resentimentului

Într-o societate în care călăul şi victima, execuţia mediatică şi demascarea, cultura şi demagogia, ideologia şi politica sau Dumnezeu şi biroul de plasare al forţei de muncă se confundă într-un amestec letal de voioşie şi apocalipsă, cauterizând creierul şi fraudând inima, o carte precum "Anatomia resentimentului" vine ca o gură de aer proaspăt pentru cineva care se îneacă. Deci, ca o invitaţie la normalitate. Pe scurt, interoghează conştiinţa şi curăţă ochiul. Evident, ca orice invitaţie la normalitate, deci utilizând bunul simţ creştin nu pe post de instrument, ci ca vizor interior, vor exista anumite voci - de un anumit pigment ideologic al camuflajului socio-cultural - care se vor simţi vexate şi vor susţine că totul nu e decât o goană după putere. Din două motive: 1) semnatarii, în marea lor majoritate, sunt intelectuali de dreapta sau au viziuni de dreapta, adică provin din zona discernământului politic şi nu din cel al vendetelor civice; 2) semnatarii nu fentează psihanalitic realitatea, ci o autopsiază pe masa de oţel a patologiilor sufleteşti, adică tulbură "jocurile de societate".

Coordonată de Vladimir Tismăneanu, "Anatomia resentimentului" reprezintă un grupaj de texte scrise de unele dintre cele mai interesante figuri de pe harta politologiei anti-comuniste actuale, care au drept verigă tematică, evident, resentimentul, privit din toate unghiurile lui de manifestare - religios, social, cultural, politic. Ce rezultă din alăturarea unor figuri de calibru analitic precum Vladimir Tismăneanu, H.-R. Patapievici, Mihai Şora sau Mihail Neamţu, ca să enumerăm doar câteva nume din lista selectă a semnatarilor? O radiografie tulburătoare a uneia dintre cele mai dramatice boli "silenţioase organic", în eprubeta căreia sufletul riscă să devină doar un urlet de neputinţă pierdut în noaptea unui neant energic - resentimentul.

Jucând politic, de obicei, pe cartea unui egalitarism care, conform lui Nietzsche, detestă sublimul, "stătut şi retractil" (Mihai Şora), simţindu-se "1. jignit din naştere. 2. neconsolabil. 3. inferior." (Teodor Baconschi), plecând mereu "de la o experienţă negativă pentru care un «cineva» uşor de identificat este responsabil" (Sever Voinescu), propagându-se "prin lanţ cultural" (Sorin Lavric), cu o mediocritate "proiectată asupra celoralţi" (Cristian Preda), umbrind "puterea celui invidios de a se bucura de propriile daruri" (Vlad Mureşan), percepând "succesul altuia drept o ofensă personală" (Marta Petreu), hrănindu-se din "intrigă, maşinaţiune, atac sub centură" (Mihail Neamţu), având nevoie, pentru a-şi radia aproapele, "de acest vehicul lingvistic şi mentalitar care este vulgaritatea" (Ioan Stanomir), exprimând "o formă extremă de admiraţie doar spre a o distruge sub o presiune care cere, urgent, îndepărtarea diferenţei" (Traian Ungureanu), mânat de "un viciu ce întunecă sufletul" (Dragoş Paul Aligică), devenind "o condiţie de neocolit a prostiei" (Bogdan Ivaşcu), înarmat cu "o adevărată cultură a nepăsării" (Cătălin Avramescu), refuzând "lumea pentru că nu-i seamănă şi al cărui singur sens devine distrugerea ei" (Angelo Mitchievici), aflat în "absenţa iertării" (Tereza-Brânduşa Palade), interzicând "sub pedeapsă grozavă, toate faptele bune" (Andrei Cornea), transformând obiectul urii "în singur responsabil de ura pe care i-o purtăm" (H.-R. Patapievici), omul resentimentar trăieşte un chin "sub semnul unei solitudini nesfârşite, în fond autoindusă, autogenerată, o neputinţă devorantă de a recunoaşte dreptul celuilalt de a fi tot om" (Vladimir Tismăneanu).

În spaţiul public românesc, resentimentarul se află peste tot şi, indiferent de zona în care acţionează (instituţie, mediu cultural, partid etc.), omul resentimentar, aşa cum îl prezintă semnatarii cărţii, urmăreşte un singur scop, în jurul căruia întinde plasa unei "filosofii de viaţă": aruncarea în paralizie a oricărei forme de expresie a viului.

"Anatomia resentimentului" este o carte care povesteşte ura trecutului pentru a reduce ura prezentului şi ura prezentului pentru a clasifica ura trecutului (altfel spus, pentru a cerne binele de rău), iar a opune unei asemenea cărţi ignoranţa, înseamnă, invariabil, a-i da un brânci moral resentimentului.

Liviu G. Stan

Preluare din revista Obiectiv cultural