Prezentare activitate 24 aprilie, 2007
În zilele de 24 şi 25 aprilie 2007 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România în colaborare cu Parchetul Militar, a întreprins în judeţul Bistriţa-Năsăud, în două locaţii diferite, o acţiune de deshumare a rămăşiţelor pământeşti ce au aparţinut unui număr de şase persoane, toate de parte bărbătească, decedate prin împuşcare la data de 9 martie 1950. Crimele au fost săvârşite de către o trupă de soldaţi aparţinând Securităţii Statului din acea vreme, deplasată la comandă în zonă cu scopul capturării şi pedepsirii unor persoane care au refuzat să se prezinte la încorporare, fapt ce a fost considerat opoziţie la regimul comunist aflat la putere.
Prima intervenţie s-a desfăşurat în ziua de marţi, 24 aprilie, pe teritoriul satului Hălmăsău, aparţinând comunei Spermezeu, localitate aflată la o distanţă de 7 km spre nord-vest de centrul comunal. Aici s-a efectuat deshumarea rămăşiţelor umane a patru persoane, ale căror nume sunt cunoscute din informaţiile rezultate în urma cercetărilor efectuate de Parchetul Militar şi IICCR. Aceste persoane au fost: Pop Ioan, Cristurean Vasile, Căienar Simion şi Căienar Valer, ultimii doi fiind, după gradul de rudenie, verişori; cei patru aveau vârsta cuprinsă între 16 şi 20 de ani. Potrivit mărturiilor existente, aceştia au fost omorâţi prin împuşcare în ziua de 9 martie 1950, în jurul orelor 4 sau 5 dimineaţa. Locul execuţiei a fost într-o margine a satului Hălmăsău, în partea sud-vestică a acestuia, pe malul drept al unui pârâu numit de localnici Valea Rea, la baza pantei unui deal. Locul execuţiei a devenit pentru cele patru victime şi primul lor loc de înmormântare, aceştia fiind îngropaţi fără sicriu, doi câte doi, în două gropi alăturate şi puţin adânci. Înhumarea cadavrelor a avut loc în aceeaşi zi, la puţin timp după producerea omorurilor, de această activitate ocupându-se rudele apropiate victimelor, mai exact părinţii, care au fost aduşi în mod forţat să sape gropile. Ca urmare a faptului că fuseseră îngropaţi în grabă şi la o adâncime relativ mică, în apropierea unui pârâu, şi exista riscul ca mormintele să fie distruse de apă, în anul 1992 s-a luat decizia mutării mormintelor.
În cursul lunii mai a anului 1992, rudele celor morţi au intervenit pentru deshumarea şi mutarea osemintelor pe un alt amplasament mai protejat. Noul loc ales pentru reînhumarea celor patru se află situat la o distanţă de circa 80 de metri spre răsărit faţă de primul, pe marginea dinspre nord a platoului dealului sub care s-a aflat locul iniţial de înmormântare.
Din informaţiile obţinute la faţa locului de la rudele decedaţilor precum şi de la unele persoane care au participat efectiv la săparea gropii şi mutarea osemintelor în 1992, s-a reţinut că pentru reînhumare au fost confecţionate două sicrie identice, în fiecare fiind depuse rămăşiţele pământeşti a doi defuncţi, respectându-se astfel şi aşezarea lor în primele gropi făcută în 1950. Pentru cele două sicrie nu s-au mai făcut gropi separate, ambele fiind depuse într-o singură groapă mai mare. De asemenea, se cunoştea şi cui aparţineau osemintele aflate în fiecare dintre sicrie.
Mormântul mai nou era marcat la suprafaţa solului printr-o ridicătură de pământ de formă dreptunghiulară, care marca cu aproximaţie conturul gropii comune, iar în partea dinspre sud-vest se aflau postate, una lângă alta, două cruci confecţionate din metal.
Operaţiunea propriu-zisă de deshumare a fost făcută cu metode specifice arheologiei funerare, cu toate că se cunoşteau deja multe lucruri despre situaţia mormântului comun. Pentru început a fost necesară îndepărtarea completă a movilei de pământ, formată artificial deasupra gropii, pentru a se putea observa dimensiunile şi limitele acesteia.
Secţiunea arheologică care a fost trasată şi apoi executată a avut o formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 3 x 2,30 metri, laturile sale mai lungi fiind dispuse, ca şi cele ale gropii mormântului, pe direcţia SV-NE. Pe toate cele patru părţi laturile secţiunii de cercetare le-au depăşit pe cele ale gropii de înmormântare, aceasta din urmă fiind practic încadrată şi înglobată în unitatea de săpătură; acest lucru a fost necesar pentru ca în final să se poată obţine, pe toate părţile, între sicrie şi profilele de secţiune, un spaţiu suficient de manevră care să permită accesul la defuncţi şi să faciliteze cercetarea osemintelor. Secţiunea a fost săpată pe toată suprafaţa până la circa 10 cm sub nivelul marginilor laterale ale capacelor de sicrie, care, din fericire, nu erau încă distruse, fiind într-o stare de conservare acceptabilă care a permis şi îndepărtarea lor cu uşurinţă.
Ambele sicrie au fost aşezate în groapă în plan alăturat, unul lângă celălalt. Pentru că se ştia că în fiecare sicriu se aflau depuse osemintele a câte două persoane, cu identitate cunoscută, s-a procedat la o marcare şi numerotare dublă pentru fiecare coşciug în parte, fiecare cifră având corespondent cu unul din personajele deshumate. Astfel, în sicriul din stânga, numerotat cu indicativele M.1 şi M.2, se aflau reînhumate osemintele lui Căienar Simion şi ale lui Căienar Valer, iar în celălalt sicriu, numerotat cu indicativele M.3 şi M.4, se aflau osemintele lui Pop Ioan şi Cristurean Vasile.
După scoaterea capacelor de sicrie, pe fundul lăzilor, şi, ocupând întreaga suprafaţă, se aflau aşezate în mod răsfirat osemintele celor patru defuncţi, confirmându-se faptul că în fiecare coşciug se aflau introduse rămăşiţele pământeşti a două persoane.
În cele două sicrie nu au fost sesizate urme de material textil care să provină de la îmbrăcămintea defuncţiilor. În schimb, în sicriul care adăpostea osemintele lui M.3 şi M.4 se afla încălţămintea ce a aparţinut acestora: o pereche de opinci din cauciuc şi resturile unei perechi de bocanci din piele. După mărturiile rudelor s-a consemnat faptul că opincile au aparţinut lui Cristurean Vasile şi bocancii lui Pop Ioan. Între osemintele lui M.3 şi M.4 s-au mai găsit alte două obiecte, o oglindă mică de buzunar cu dimensiunile de 7,5 x 5 cm, oglindată pe ambele feţe, şi o mică armă albă confecţionată din metal (un box de mână prevăzut cu patru orificii pentru degete şi cu şase ţepi pentru lovire).
După încheierea operaţiunilor de cercetare arheologică care au condus la deshumarea celor patru defuncţi reânhumaţi, a urmat cercetarea de specialitate a osemintelor făcută de specialişti în criminalistică şi de Serviciul de Medicină Legală al judeţului Bistriţa-Năsăud. În ceea ce priveşte stabilirea cauzelor morţii celor patru, concluzia unanimă a fost că aceştia au fost omorâţi prin împuşcare; urmele orificiilor de gloanţe aflate mai ales în craniile defuncţilor au reprezentat dovada de netăgăduit că aceştia şi-au găsit sfârşitul, din nefericire, într-un astfel de mod.
După terminarea tuturor investigaţiilor a urmat o scurtă slujbă de înmormântare oficiată de către preotul ortodox din localitate, după care osemintele au fost astupate cu pământ.
< Înapoi