
A aparut volumul "Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă"

Volumul Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. O perspectivă comparativă urmăreşte să pună în evidenţă tipul de politică pronatalistă practicată de regimul ceauşist. În acest volum vor fi prezentate în perspectivă comparativă politicile pronataliste puse în practică în România (Florin S. Soare şi Corina Doboş), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G., Iugoslavia, Polonia, Ungaria (Corina Doboş), precum şi în Franţa (Luciana M. Jinga) în perioada postbelică. În acest scop va fi urmărită relaţia existentă între legislaţia privind accesul la avort, promovarea contracepţiei moderne şi a legislaţia socială de susţinere a natalităţii în ţările respective.
Cercetarea de faţă va contribui la studiile dedicate legiferării avortului în România ceauşistăprintr-o prezentare unitară, detaliată şi comparativă a politicii nataliste ceauşiste. Abordarea comparativă a acestui subiect este cu atât mai necesară dată fiind lipsa unei întreprinderi similare în literatura de specialitate de limbă română. Prezentarea integrată a legiferării întreruperii de sarcină în cadrul mai larg al politicii nataliste din care ea face parte va contribui la istoricizarea acestei evoluţii..
Profitând şi de conceptualizãrile dezvoltate în literatura internaţionalã, studiul de faţã va prezenta unitar politica natalistă ceauşistă şi o va contextualiza pe două niveluri. În primul rând, o va situa la nivel internaţional, raportând-o la politicile pronataliste din
alte şase ţãri ale Europei de Est şi din Franţa în perioada postbelicã. În al doilea rând, politica pronatalistã ceauşistă va fi integratã în dinamica guvernării comuniste din România între 1966 şi 1989. Pe acest plan, contextualizarea urmăreşte sã evidenţieze legãtura dintre modalitatea în care politica natalistã româneascã a fost formulatã şi conţinuturile ei specifice, pe de o parte, şi cu funcţionarea regimului ceauşist, pe de alta.
Pentru detalii şi comenzi
