
Noul sondaj IICCMER/CSOP privind percepţia asupra comunismului în ROMÂNIA
IICCMER şi CSOP au prezentat rezultatele din octombrie al celui de al doilea studiu privind percepţia actuală a românilor asupra comunismului. Conferinţa de presa a fost organizată joi, 9 decembrie, ora 10.30 am, la sediul IICCMER. Au participat din partea institutului Ioan Stanomir, preşedintele executiv, Raluca Grosescu, director Departament Politici Publice, şi Bogdan Iacob, secretar al Consiliului Ştiinţific, iar din partea CNSAS doamna Germina Nagâţ, din partea Arhivelor Naţionale domnul Dorin Dobrincu.Rezultatele prezentului studiu confirmă datele obţinute în cadrul cercetării anterioare, efectuate în luna august. Se poate concluziona că românii au în bună măsură o poziţie ambivalentă faţă de perioada comunistă şi ceea ce a însemnat aceasta: deşi cei mai mulţi dintre români cred că a existat o formă de represiune, că liderii regimului au beneficiat de privilegii, că victimele regimului comunist ar trebui să fie despăgubite, cei mai mulţi dintre ei consideră că venirea la putere a regimului comunist a fost un lucru pozitiv, comunismul a reprezentat o idee bună, iar problema dosarelor şi a lustraţiei nu au sprijin majoritar.
Merită accentuat însă că rezultatele sondajului semnalează că un procentaj semnificativ din respondenţi consideră important accesul la dosarele fostei Securităţi şi proiectul legii lustraţiei. Totodată, o secţiune dominantă din eşantionul analizat consideră necesare despăgubirile din partea statului român pentru victimele regimului comunist. Cercetarea scoate în evidenţă necesitatea formulării unor noi reglementări asupra pensiilor foştilor demnitari comunişti şi responsabililor Securităţii.
Astfel, 44% dintre cei intervievaţi afirmă despre comunism că a fost o idee bună, dar prost aplicată, în vreme ce în luna august 47% afirmau acelaşi lucru. De asemenea, aproape 1 din 8 români consideră comunismul o idee bună care a fost şi bine aplicată. Puţin sub 30% dintre români afirmă că a fost o idee greşită.
Aproape 3 din 4 români (72%) consideră că statul ar trebui să asigure locuri de muncă; 1 din 2 crede că statul ar trebui să se ocupe de planificarea economică; 44% că ar trebui să repartizeze locuinţe.
Referitor la rolul hotărâtor în instalarea regimului comunist în România, 1 din 2 români (48%) crede că acest rol a aparţinut Uniunii Sovietice, în vreme ce doar 17% sunt de părere că acest rol a fost al Partidului Comunist din România.
Instituţiile implicate în represiunea politică din timpul regimului comunist au fost indicate ca fiind Securitatea (63%), Miliţia (37%) şi Partidul Comunist (35%), în vreme ce doar 2% au menţionat în mod spontan (varianta nu apărea în lista de răspunsuri posibile) că nu a existat represiune politică în perioada regimului comunist.
Rezultatele prezentului studiu confirma în mare măsura rezultatele cercetării desfăşurate în luna august 2010.
Eşantionul a fost unul naţional reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 15 ani şi peste. Au fost intervievate 1.123 persoane. Eroarea de reprezentativitate este de 2,9%, cu o probabilitate de 0,95. Datele au fost culese în cadrul omnibusului CSOP în perioada 22 octombrie – 1 noiembrie 2010. Sondajul realizat de CSOP în colaborare cu IICCMER este gratuit.
